L’altru ghjornu, à a
televisiò, parlavanu d’un
avucatu americanu chì
dicia chè u so cliente
facia tuttu ciò ch’ellu
pudia per esse cundannatu
à morte, mà ch’ellu
ùn era mancu degnu di
què ! (Credu ch’ ellu si
trattava di « l’affare di
l’11 di sittembre »).
Pocu avucatu, quessu !
Incù un avucatu cusì,
site affullatu ! Mi diciarete,
hè megliu chè quellu
di Ceausescu. Ellu
dicia ch’ella ùn esistia
micca una sintenza
abbastanza dura per u
so cliente ! Vi rendite
contu ! Finalmente, si
n’hè tiratu incù una
cundanna à morte. Meza
bastunata ! In fatti, un gattivu avucatu
ghjè una vera calamità. State à
sente : eiu, qualchì annu fà, mi sò
pigliatu un pezzu di terrenu di u
vicinu per fammi un « abri de jardin
». Ellu, di stu terrenu, ùn si ne
ghjuvava quasi micca - ci piantava
qualchì pomu, ogni tantu - ma n’hà
fattu un cuncistoriu di st’affare.
Eppò, m’hà ancu fattu un prucessu,
sta cruciaccia ! È bè, ùn sapete
micca ? Hà guadantu, chì u miò
avucatu ùn valia nunda ! Un veru
carnavale ! Per i spartimenti incù a
miò surella, ne aghju pigliatu un
altru. Quessu sì, ch’ellu era bonu !
Sentite : a miò surella hà sempre
vulsutu a casa in Bastia è à mè, mi
piacia di più quella in paese. In fin’
di contu, dopu à parechji anni di
prucessu, u tribunale m’hà datu a
casa in paese è quella di Bastia ghjè
andata à a miò surella : aviamu
guadantu tramindui ! L’avucatu,
l’avia pagatu assai caru, ma avia
guadantu a causa. Di più, sò sempre
bè incù a miò surelluccia cusì cara.
Cosa vulete dumandà di più ?
Ma tuttu ognunu ùn hà micca a
furtuna di buscassi un avucatu
cum’è quessu. L’altru ghjornu, circhendu
in li vechji scartavacci di
famiglia, sò cascatu nant’à una lettera,
mandata tant’anni fà à u miò
caccaru da u so cuginu Petru
Ghjuvanni. Quessu, u tintacciu, era
incarceratu in Cayenne per un affare
d’omicidiu. Nant’à sta lettera, ci
era una canzona scritta da issu
cuginu, ch’ellu avia fattu per u so
avucatu. State à sente :
Ch’ellu ùn sia mai ghjuntu
U ghjornu chì vi aghju sceltu.
O Maè, cosa aghju fattu !
È oghje, quantu rigrettu !
In prigione sò serratu,
Per a vita cundannatu.
Cum’ellu parlava bè
È quant’ellu ne dicia.
Attaccava à diciulà,
Mai più ùn ne finia,
Sempre à bocca spalancata,
Larga, è pronta à a cappiata.
E quellu famosu ghjornu,
A ghjente chì l’ascultava,
Presidente è assessori,
Testimoni è ghjurati,
Da e so parolle sceme
Funu tutti imbriacati.
Cusì, a mente leggera,
Mi mandonu in galera.
Chì ne pensate ? À mè, m’hà
fattu scappà u pientu. Povaru cuginu
! Averebbe megliu fattu di
piglià un altru avucatu, unu cum’è
u meiu (micca quellu di u prucessu
incù u vicinu, quellu di i spartimenti
!). Issa canzona, l’aghju fatta
leghje à u miò amicu naziunalistu.
Ellu, e cunnosce e canzone, mirà !
È ancu l’avucati, chì ne hà spessu
bisognu… M’hà dettu chì ci vulia à
cantà isse parole nant’à l’aria di un
vechju lamentu, quellu « di
Petrucciu », ma ùn lu cunnoscu
issu lamentu. Pruvaraghju incù l’aria
di a « Barcarole bastiaise ».
U Pichju