In’sti tempi di grilli, ci
vene aspessu a nustalgia
di quandu, à un avvene
più ghjustu è degnu per a
Corsica, ci cridiamu sempre…
Hè cu un sintimu mischjatu
à un tempu di rigrettu,
è di speranza (ch’ùn vole
more) chi no fighjemu u
ritrattu di Farrandu Ettori,
cusi vivu, decisi, sprissivu, è
lighjimu l’articulu publicatu
da ellu ind’u 1978, è intitulatu
“Populu naziunalità,
nazione”.
Un veru « texte en action », dice u
traduttore, Paul Dalmas Alfonsi,
ind’a rivista « Avali », diretta da
Rinatu Coti (Dicembre 2006). Un
numeru speziale, da fà ch’elli ritruvessinu
i piu anziani quellu « maestru
di pinsamentu » ; di fà ch’elli scupressinu
i piu ghjovani, incù Marcellu
Jureczek è Lisandru Muzy, un veru
intelletuale, « un intelletuali corsu »
dice ellu stessu, scunvintu chì « l’attualità
un hè micca un spittaculu à
fighjulà, mà u locu di l’azzioni par
quiddu chì voli chì u populu corsu
sighi patronu è maiori in casa soia…
». Disgrazaitamente, deve cunclude
Marcellu Jureczek, chì, a chjama di
Farrandu Ettorià, « rivalutà a Storia
di a Corsica » un hè ancu intesa cumu
si deve, postu chì « oghji, in u 2007,
com’è trenta anni fà, com’è un
secula fà,… pari ch’è no fussimi sempri
à sicutera.
Amare, u custatu…Lighjimu à
Farrandu Ettori, è turnemu à
Vignale, 30 anni fà, è al di là, u nostru
populu si ne muria ; più morti cà
nascite minuranza storica in ballu,
da a vinuta d’ « elementi allogeni » ;
hè ghjuntu u tempu bramatu da i
culunialisti, quellu di « l’allupimenrtu
»…
Si trattava, ne cuncludia Farrandu
Ettori, di « fà una sntesi », è prestu,
chì, « in u statu prisenti di i cosi, un
pudia più aspittà… » Ramintemu chì
no eramu ind‘u 1978 ! Ma l’appiciu I
ci porta ancu piu dananzu, (Marzu
62) : dinuncia a sclusione di a lingua
corsa da l’iseme di e lingue dette «
reghjunale » ricunisciute dighjà in
l’anni 50. Una situazione ch’ellu ùn
pudia pate un Petru Ciavatti, u me
vicinu di casa tandu in Bastia. Ind’a
rivista,
« U Muntese », « ellu si dava di
rimenu per salvà a lingua corsa », «
piu mamma che a mamma.. » è sviglià
a cuscenza di i Corsi, in prima
locu quella di l’insignanti… A so «
santa cruciata », u spechju di a so
passione per a so lingua, è a brama di
salvàlla : ind’a so mossa, figuranu,
ben’intesa, i nomi di Farrandu Ettori
è Rinatu Coti.
40 anni piu tardi, eccu (appicciu Nu II
– Aostu 2003), un cumunicatu di a
Cunsulta di a lingua, nata in
Cugnoculu Muntichji : cose dighjà
dette, ma cose ancu à fà, è à martellà
senza dismette… D’intrata, hè
ramintata una manera di breviariu :
U corsu hè a lingua di i Corsi
A lingua hè u sangui di u populu
U populu hè lighjittimu patronu di a
so sorte.
E’dopu, quella di a lingua ! « priculeghja
», « bivuleghja », hè « sbandita
»… Cì abbisogna à « prasistà » di
pettu, à a sdrughjitura…
Allupimentu ! « Opium du peuple » !
Curria a voce dighjà dopu à a prima
guerra mundiale, trattendusi di a
rilighjone, di a prupaganda ufficiale,
di a bugia ghjiniralizata, di a cundizione
pruletariana. Oghje ghjornu,
saria forse u « foot » u strumentu più
fattivu di quellu ingannu maiò.
Lighjendu l’appiciu II ind’a rivista «
Avali », mi pare d’esse torna in
Bastia, in l’anni 50. U me vicinu di
casa, ghjustu appuntu, quellu chì
impenna, Petru Ciavatti.
L’arrugamentu à a so rivista « U
Muntese », a presa di cuscenza di u
periculu murtale corsu da a lingua
nustrale, chì hè per ellu « più
mamma chè e mamme, u simbulu di
a nostra fiera razza… » é vale d’indiassi
ind’una « santa cruciata »,
tuttu qué, benché in termini menu
enfatichi, hé sempre u nostru pinseru
maiò.
In quantu à u sicondu appiciu (Aostu
2003, Cugnoculi Muntichji) u so
scopu hè di ramintà cose dette, ma
sempre à fà, tinendu à mente chì.
U corsu hè a lingua di i Corsi
A lingua hè u sangui di u populu
U populu hè lighjittimu patronu di a
so sorti.
Un messaghju ch’ellu pudia fà soiu
Farrandu Ettori, ellu ch’ùn hà ma piigatu
a so bandera, mai fattu neci, è,
à u disprezzu di quelli in piazza chì,
l’Università di Corsica in Corti, ùn a
vulianu micca da veru, fù capace
d’oppone un ricusu fermu é degnu, à
ciò chì era una « mise en demeure »
inaccettevule, é un’invitu tardivu é
perfidiu à un cusi dettu Cunsigliu
d’Università. « En aucun cas, je ne
serai membre d’un tel Conseil »,
eccu a risposta chì s’aspittava, chì,
cum » ellu scrive Rinatu Coti, p.24 :
« Risita hè essa, chì a risistenza pà a
dignità hè cuscenza d’umanità ».
Anghjulamaria Carbuccia