Accolta

Accolta Cap'articulu Attualità Pulitica Ghjustizia Internaziunale I Prigiuneri Fiure Cultura Abbunamentu Cuntatti Ligame


Articulu di u numaru 21, ghjennaghju di u 2007


U mendu goticu



D’una banda, l’estate cusì dettu « indianu », l’estate chì ùn vole more… Da l’altra banda, e « goth-goth girls », chì parenu d’esse in dolu. Ùn ci pudemu sbaglià : u neru piglia a suprana ind’è e butteghe è pocu à pocu invade ancu u carrughju. Nere e botte, neri i vestiti, neri ancu i tenipetti è i calzunetti.

L’inguernu sarà « gothic », vale à dì un « remake » di l’anni 80 è ancu di l’epica beata, à a fine di u seculu diciottu, di u macabru, u sopranaturale, i murtulaghji, i campusanti, e ruvine, a natura salvatica. A “goth-goth girl” si deve di vestesi da degna erede, micca da quelli chì anu alzatu i bellissimi domi di stilu goticu ind’è u medievu mancu à pinsacci – ma forse da scenografi, chì, cum’è Hitchcock, anu riesciutu à dacci u “frisson” aspittatu. Oghje ghjornu, si tratta per u più d’un mendu, d’un « Gifoutout », mischjendu, per uni pochi di literati i scritti di Mary Shelley (« Frankenstein »), o di Walpole (1764 : “The castle of Otranto, a gothic story”), per a maiò parte di i ghjovani attrazzi zitelleschi ch’elli credenu d’esse una sfida à u sucietà, cum’è u cusì dettu “heavy metal” (anelli sprupusitati, sunagliuli di pestiferi, ecc...).

In leia sempre incù a moda, è assai più anzianu cà u “gothic look”, ma chì l’accumpagna d’incantu : a marchja fatale ver di a taglia “zeru”... E fantasime invadenu ancu u sacrusantu “podium” di i stilisti più rinumati. Ci hè vulsutu ch’ella morse da a fame, à 22 anni, Luisel Ramos per ch’ella punessi u prublema a stampa, di l’anuressia inghjennata ind’è i « mudelli » (certe volte à 16 anni…)da i dittati di « a moda » ! Anuressia, magrezza à cantarettu, irregularità è ancu perdita di e « regule », ricorsu à l’allopiu per « tene », ecc… Da l’altra banda, timica riazzione in Spagna, è offensiva di i « faux-culs » in isse Francie… è ci n’hè ancu per l’omi.

A lei incù a morte a facenu, à modu soiu, i tercani di a « haute couture », impunendu un’estetica murbida à mudelli schenetrichi senza puru sceglie di vesteli in neru, chì un dolu ùn hà nunda à chì fà ind’è u rituale di i « beautiful people ». Un passu in daretu, u femu noi oghje trattendu di l’impurtanza ch’ellu t’avia u neru ind’è a nostra cultura, spechju d’una storia tribbulata assai. Purtemu forse, senza sapella, u dolu di un rituale, chì , a morte, ùn a piattava micca da affare vargugnosa, o fastidiu, è basta ! A morte, dice Philippe Sollers (Nouvel Obs.) ùn hè micca « tendance », è, saria questa « la raison pour laquelle la morbidité, la violence, et la dépression s’exaspèrent, boostées par le divertissement publicitaire. « Sia cum’ella sia, a perdita ind’è noi hè tamanta.

Spariti, l’usi funerarii (u caracolu, u rimbeccu, u voceru…), ancu s’ellu ferma sempre in paese l’aiutu à a famiglia indulurita (cunfortu, manghjaria, prisenza). U malatu, per u più hè mandatu à u spidale, è e parte si facenu tandu ind’è a stanza murtuaria.

Avariamu, noi Corsi, u cultu di a Morte… Ma cumu sminticà à Falcina, u so visu, u spaventu, l’addiu, l’addisperu ? Pò parlà Katty Andreani-Peraldi di i « visages de la Mort » in parechji : ferma sempre a morte di l’essare amatu, u scandalu maiò, ancu s’ella deve esse a morte « l’événement le plus prévisible de notre vie »… U scandalu veru, a morte viulente di u giovanu, mandatu à fassi tumbà da a putenza statale, o, peghju ancu, sintinziatu à morte da i soi. A Corsica saria “l’île-tombeau” ? Ùn a vulemu crede, in dispettu di e tragedie, e vindette, e rivalità murtifere, e dillusione. I nostri i guai, quelli patuti da l’altri populi : viulenze, bugie, curruzzione, matirialisimu, disoccupazione ; i ricchi sempre più ricchi, i povari sempre più povari ; Ma, per noi, a disgrazia maiò : quella d’ùn pudè più dissi Corsi, in lingua corsa ! Invichjati, o spariti, o incarcerati, l’eroi di e nostre lotte. Ma firmarà per sempre, à mezu à d’altri, l’esempiu di Natale Luciani, patriottu, pueta, rinvivitu pocu fà da a televisiò, spechju di e nostre speranze, di e nostre dillusione, ma vivu per u sempre. A dicia Ziu Santu à u zitellu Andria (ind’è u libru di Rinatu Coti, « Una spasimata »), è a vulemu crede : « L’omu veru, chì faci da omu, ùn more mai ! »

Anghjulamaria Carbuccia

 

Sur le même thème

© U Ribombu Internaziunale — 2006