Và male, u mondu,
siasi ind’è e parte
più pupulate è
aspessu più povare : siasi
ind’è i paesi cusì detti
sviluppati ; D’una banda, a
guerra, a fame, a malatia,
da l’altra banda, u disimpiegu,
a frattura chì s’allarga
trà ricchi è povari, u
soldu rè.
Piattà, sempre piattà, o fà
sminticà, e cose serie, u
scopu di i media “grand
public”. Ma fidighjendu
certi riporti, ascultendu
certi dibattitu, lighjendu
certi libri, tandu nasce
l’indignazione. Trattendusi
di l’Iraccu o di a Palestina,
cumu sminticà, cumu piattà,
a parte chì rivene à i
Stati Uniti, ind’è a scelta
ch’elli fecenu d’intrunnizà
un Saddam Hussein, ch’elli
volenu avà fà sparì, o di
sustene a pulitica spiitata è
amurale di l’Israeliani…
Pruvemu à fà u bilanciu, u
veru, micca quellu fattu
incù autocumpiacenza da i
capi di Stati ind’è u corsu
di i so scontri (l’ultimu,
quellu di Petra, Giurdania).
Ind’è u statu di deliquescenza
avanzata, a
Ghinea, u Nigeria, u
Timoru : mezi per u populu,
micca ; cibu , pocu è
micca ; ma fertilità di e
donne, d’altu livellu ; è,
sempre, a minaccia murtifera
di u SIDA o di a
malaria, è altri guai.
Disguasti da e guerre in
Afganistanu, in Angola, in
Sahara, ecc. Ci saria, ind’è
u mondu, un effettu “manganu
“, u colla è u fala
alternatu di e nazione ind’è
un mondu di “Winners and
Losers” (guadagnanti è perdenti),
saria l’Asia à bona
via è l’Africa à mala via.
Mentre ch’ellu scumbatte
l’Iraccu di pettu non solu à
l’invasione esterna ma dinò
à e lite trà Sunniti, fidi à a
tradizione è à u Prufeta, è
Sciiti, partisgiani di Ali, u
cuginu di Maumettu,
facenu i so affari senza dismette
i Chinesi ; è a stampa
americana lode u so prammatisimu
fendu u giru di u
cuntinentu africanu, si sò
assicurati e so pruviste di
petroleu, a muneta di
scambiu più fattiva. Ben
cunnisciuta a furmula rialista,
cinica ancu : petroleu
contru à cibu...
Intantu, i lochi santi, rivariti
da tutti i rilighjoni di “U
Libru” Cristiani, Ebrei,
Musulmani, sò lampati, è i
Palestiniani propiu marturiati,
incarcerati, i so
riprisintanti, eletti nurmalamente
; privi d’acqua
d’elettricità, di cibu, di
medicine, l’abitanti : sarà
questa a via di una pace
ghjusta è durabile ? Pare
ch’elli sianu sempre certi
Israeliani scunvinti cum’ella
dicia Galda Meier, ch’elli
avianu trovu i Sionisti “una
tarra senza populu” : una
bugia tamanta, sempre à
l’origine di guai senza fine.
Scrive Alain Gresh (né en
Egypte d’une mère d’origine
juive russe, et d’un
père copte athée mais
respectueux des croyants,
je me reconnaissais dans le
pays des Lumières.) : “la
situation actuelle est née
d’une injustice originelle :
les palestiniens ont été
chassés de chez eux,
notamment en 1948/50, par
les milices juives puis par
l’armée israélienne. I
rimedii ? : quelli pruposti
(2002) da u Cunsigliu di e
Nazione Unite : “Deux
Etats, Israél et la Palestine,
vivent côte à côte, à l’intérieur
de frontières sûres
et reconnues”.
Altra, disgraziatamente, a
rialità. Si tratta quì, non
solu d’un cunfrontu
c1assicu, à l’origine di 5
guerre ind’è u seculu scorsu,
ma d’una lita metafisica,
chì piglia appoghju dinò
nantu à u starminu prugrammatu
di l’Ebrei, a
Shoah.Ma si pone a quistione
di sapè (è a facia u
rabbinu David Meyer, in Le
Monde, s’ellu ùn hè micca
un periculu maiò per a
pace “l’idôlatrie de la terre
d’Israël, du grand Israël,
qui fait passer les notions
de sainteté et de sacré
avant celle du respect de la
vie humaine.”
Intantu, s’imbuffanu i
“leaders” di u mondu,
dicendu, “History will forgive
us” (Ci perdunarà a
Storia), cum’è Blair, o
cum’è Bush : “we will stay
with these people, so in
need of our help, until the
job is done.” (Staremu quì,
incù sta ghjente, chì l’abbisogna
tantu u nostru
aiutu, finch’ella sarà compia
a nostra faccenda. In
quantu à i “primiati Nobel”,
si danu, è li danu, l’assuluzione,
ind’è i limiti stretti
di i so dui ghjorni di scontri
è di vane parullone.
Anghjulamaria
Carbuccia