Accolta

Accolta Cap'articulu Attualità Pulitica Ghjustizia Internaziunale I Prigiuneri Fiure Cultura Abbunamentu Cuntatti Ligame

A scola : sempre à sicutera ?


Studià, un mezu di fassi valè da individuu, da membru d’una cullitività, d’esse « capace ». Per a nazione corsa, a dicia Pasquale Paoli, una passione maiò. Dassi un solcu sicuru, quellu di a cultura, o bramà di pudè piglià, cumu si dice avà, « l’ascensore suciale », sia cum’ella sia campemu torna una crisa tamanta. Pruvemu à parlanne senza à priori o lingua di legnu.

Insignante eiu stessu, senza mai dismette d’amparà, aghju cunnisciutu altri tempi : più « certificatu di i studii », ma esame per entre ind’è a sesta, è per a maiò parte d’i zitelli, i limiti di u « corsu cumplimentariu », o l’accessu à l’insignamentu « primariu supiriore ». U liceu era risirvatu à uni pochi, sia abbastanza ricchi per pagà, sia abbastanza astuti per riesce à l’esame di e borse, senza puru esse sicuri di a gratuità… Tandu si ch’ella tuccava à i genitori à fà « sacrifizii », è à i figlioli à studià, è basta !

In quantu à i stabilimenti, à livellu sicundariu, campavanu tutti più o menu cum’elli campanu avà i licei parighjini sempre rinumati (Henri IV, Louis-le-Grand, ST Louis, Fénelon…). Ci hè statu dipoi un veru terramotu, è ci perdimi ind’è i sigle indittendu « les établissements difficiles », o i rimedii messi in ballu per cusì pocu tempu (C.P.E, C.D.I, C.D.D., C.N.E., eccetera) senza mintuà u listinu di i ministri fiascati, da Faure (68), Haby, Savary, Monory, Devaquet, à de Villepin, longu à crise senza vere surtite.

Vultemu appena in daretu, è lighjimu e testimunianze, u vissutu, di prufissori in cunfrontu incù a rialità ughjinca, certi à l’addisperu, è da l’altra banda, i rimedii ch’ellu prupunia d’Aprile 2003 u ministru di tandu. Si tratta di « Sale prof ! » (Nicolas Revol, 1989), di « Entre les murs » (François Begaudeau, 2006), « La fabrique du crétin », (2006), è… « Lettre à tous ceux qui aiment l’école » (Luc Ferry, 2003). Dimmula subitu. Ch’ella sia ind’è u L.E.P d’insignamenti prufissiunale di Revol, o ind’è u culleghju d’insignamentu generale di Begaudeau, rege l’assurdu (ab ordine) ind’è u sensu chì, a suprana, a piglianu pocu à pocu l’allevi, è chì u linguaghju di l’insignanti avvicina l’ « adolangue », sia trà di elli, sia in tempi di scambii verbali incù l’altri.

Ferma quantunque, in dispettu di l’incivilità, un certu affettu, un certu sensu di l’umore. Ridicule in sè stessu, u verlan, u céfran, hè propiu lingua viva ! Pare ch’elli ghjuchessini ugnunu a so parte, incù enfasi ; é l’ultimu ricorsu, « sur l’Coran d’la Mecque ! » per esse criduti è rispittati. Sempre sempre, u cultu di « les marques », « les slogans » (« All star, Love me twice, I love Ungaro, ecc…). Parenu appena più civili i sgaiuffi di Begaudeau (omancu quelli chì priparanu u brivettu) : più radicali, quelli di Revol : « ils ne gomment pas, ils déchirent ».

Gnoccaru, avagnulu, calambrone, zucca, sporta… ùn mancanu e parolle per « le Crétin », chì saria, à credicei Brighelli, u pruduttu, forse vulsutu, d’una scola muribonda forse dighjà morta, spechju di l’abissu suciale trà l’ « alphas » (chì t’anu u putere) è « l’epsilone » (sottumessi, è mantinuti ind’è l’imbecillità). Ultime parolle di speranza tistarda : « Le crétin, pas une fatalité. Pas encore… ».

Chì fà ? Pruposte da a parte di i studienti, di i sindicati, di i « leaders », poche è micca… À « u risicu di passà da « riazziunariu », parla Brighelli di « rimette i zitelli à u travagliu », di « risturà a disciplina », di « fà passà sicondu à u meritu », di « fà ch’ellu sia torna u basciglié un esame seriu », è, al di là di l’istituzione, di… cambià u versu di l’insignanti, chì « n’importe qui ne peut pas être enseignant ». Altru brevariu, a « lettara » di Luc Ferry : ne fecenu certi insignanti un « autodafé », senza mancu leghjela.

Prupunia 10 riforme di primura : privene è cuntrullà l’illettrisimu rivalurizà a vita prufissiunale – cumbatte u fiascu à livellu universitariu (primu ciclu) – luttà contru l’incivilità é a viulenza in iscola – esse più attenti à l’handicap – favurì l’indiatura di i ghjovani – migliurà a furmazione di l’insignanti – permette più di mubilità à i studienti, è ricunnosce i diplomi europei, dendu à l’università più d’autunumia… ecc.

Ma pare ch’elli sianu i Francesi sempre in brama di « réformite », senza puru vulè cambià a minima cosa. Viaghja male a Francia. Viaghja male a scola. Ún si tratta micca di ghjastimà u slanciu, di... maghju 68 per noi vechji rivuluziunarii, ma di ricunnosce i limiti d’una certa etica permissiva è edonista. In tempi di grilli, s’impone una riflissione soda, per rifundà una sucità, divintata multiculturale, ferita da e piaghe di u disimpiegu, di l’odiu, di u “no future”, di a nustalgia pocu fattiva di tempi andati.

Suluzioni – miraculi, micca ! Si pò sempre sugnà incù Vivian Forrester (« L’horreur économique », 1997) à « l’audace d’un sentiment âpre, ingrat, d’une rigueur implacable, et qui se refuse à toute exception, - le respect ! »

Anghjulamaria Carbuccia.

 

Sur le même thème

© U Ribombu Internaziunale — 2006